Cugetari pentru o zi buna

1. Cu dragostea omori timpul, cu timpul omori dragostea.
2. Răzbunarea e dulce şi nu are calorii.
3. Dacă n-ai ce face, fă-o în altă parte.
4. Când bărbatul are o situaţie proastă, caută o femeie. Când situaţia se îmbunătăţeşte, mai caută una.
5. În dictatură, cineva te foloseşte cum vrea el. În democraţie, ai dreptul să-l alegi pe cel care o să te folosească aşa cum vrea el.
6. Dacă soţia nu vorbeşte dimineaţa cu tine, înseamnă că beţia de aseară ţi-a reuşit.
7. Mai rău decât un prost leneş e un prost cu iniţiativă.
8. M-au urmărit multe gânduri profunde, dar am fost întotdeauna mai iute decât ele.
9. Întâmplarea e inevitabilul apărut din senin.
10. Dacă şeful e idiot, lasă-l s-o afle de la altul.
11. În orice căsnicie, cineva are întotdeauna dreptate, iar bărbatul niciodată.
12. Nu-i greu să te laşi de băut, greu e să înţelegi de ce trebuie să te laşi de băut.
13. Oamenii cu bani sunt de două feluri: apăraţi de poliţie ori căutaţi de poliţie.
14. Şi în casa de nebuni există vecini.
15. Oricât te-ai strădui, cineva va munci mai puţin decât tine şi va câştiga mai mult.
16. Nu salarile-s mici, ci lunile sunt prea lungi.
17. Când iubeşti cu adevărat, nici măcar bigudiurile nu te mai sperie.
18. Principala problemă a omului e că el singur îşi creează probleme.
19. Dacă nu ai griji şi duşmani, e posibil să nu te fi născut.
20. Cine munceşte toată ziua nu mai are timp să câştige.
21. Viaţa e liniuţa dintre data naşterii şi data morţii.
22. Sărăcia nu se vindecă. A dovedit-o medicina fără plată.
23. Dacă într-un cuvânt de cinci litere ai comis şase greşeli, una e de prisos.
24. Un adult e omul care nu mai creşte în înălţime şi începe să crească în lăţime şi grosime.
25. Prietenii pot fi şi falşi, duşmanii sunt întotdeauna autentici.
26. Nu-ţi băga în cap toate fleacurile, fiindcă nu-ţi mai rămâne loc pentru prostie.
27. Un optimist este un om in¬su¬ficient informat.
28. Femeile fac din nimic trei lucruri: salate, coafuri şi drame.
29. Uneori, când începi să frânezi, nu te mai poţi opri din frânat.
30. Dacă la o întrebare îţi răspunde un filozof, nu mai înţelegi ce-ai întrebat.
31. A doua căsnicie e victoria speranţei asupra experienţei.
32. Nu-i deloc greu să combini neplăcutul cu inutilul. E doar o chestiune de tradiţie.
33. Logica este ştiinţa care îi permite bărbatului să nu înţeleagă femeia.
34. Pe oaspete, oricât de bine l-ai hrăni, tot se îmbată.
35. Votca băută cu măsură e bună în orice cantităţi.

P.S : pe baza relatiilor de familie si a mailului corporatist s-a ajuns la obtinerea acestor cugetari

Camera 13

La etajul 3 pentru un an. Aici este primul loc al meu, prima mea casa, intr-un oras pur studentesc, in aventura inceputa acum o luna.
De fapt as putea spune ca este o luna jumate de cand am plecat de la casa mea romaneasca cu mic cu mare cu masina pana in Belgia. 2300 de km in 3 zile, si tot atatea peripetii. Am plecat voiosi undeva la ora 4 dimineata cu o masina plina de bagaje. Logic ca am lucrat si eu si mama la ele. Doar trebuia sa nu uit ceva pentru urmatorul an. Normal ca am uitat. Si ne pregatim sa trecem intr-o zi doar o tara, asta fiind Romania. De la orase fara indicatoare, pana la semne contradictorii, la peisaje superbe si la un burduf problematic la masina. Si uite asa cautam un atelier sau ceva, orice, intr-o zi de duminica. Nimic. Dar cum scopul principal era sa ajungem la destinatie am inoptat in Ungaria. Luni dimineata ora 9. Service auto, ungur care dadea din maini, tata care dadea din maini, pana la urma gasim un ungur care stia romana. Dupa 3 ore, un ungur negru, deci negru dragii mei cum cred ca mai rar am vazut, vine cu piesa de inlocuit si plecam voiosi la drum. Trecem de Budapesta cu ajutorul politiei ungare, niste draguti de altfel. Ajungem in Austria, depasim voios Viena, si ne trezim cu o ploaie care ne cam obliga sa mergem cu 20km/h. Si uite exact cand esti in graba, sti ca trebuie sa ajungi undeva, toate se aduna. Pune “gps Marusca” un deget pe harta undeva in Germania si spune gata oprirea pentru somn. Mandra nevoie mare am reusit sa ma inteleg cu o vanzatoare la benzinarie si cu proprietarul unui motel ca sa ne cazam. Germana mea de mult uitata a reusit sa iasa la suprafata in momente disperate. Iar in a treia zi, lumina in masina noastra, ajungem la Leuven.

Cred ca nu ar trebui sa spun cat de impresionata am fost de sosele ( autostrazi peste autostrazi, noroc cu GPS-ul Maricica, de oameni, de peisaje, de curatenie si ordine in trafic ). Cel mai frumos cadou al acestor 2300 de km si apoi a zilelor urmatoare, este ca am avut ocazia dupa atata timp sa stau cu ai mei non-stop. Cred ca de prea mult timp nu am mai facut asta. Preocuparea pentru ale tale, pentru prieteni sau poate chestia aia, ca lasa altadata, duce la ai vedea pe ai tai sau a vorbi cu ei 10 minute pe zi si consideri ca sunt de ajuns. Numai ca nici pentru tine si nici pentru ei nu este . Desi in doua saptamani am avut momente in care am vrut sa-i mananc cu totul sau sa-I bat, am simtit ca ma iubesc si ma sustin orice ar fi, dar cel mai important am avut parte de momente deosebite cu ei. In mod deosebit in zilele parisiene pline de miros de farmec.

Dupa aterizarea plina de turbulente in Leuven, urmatoarele 5 zile cred ca au fost cele mai stresante. Acte, acte, telefoane *3, contracte, alergat cu o harta in mana care nu a mai supravietuit, nervi, ploaie si multe altele suprapuse, pana cand dintr-un noroc chior am dat de camera mea 13. Am cei mai draguti proprietari batranei, care mi-au cumparat saltea noua, pentru ca dormise un indian inainte, perdele cu numere ( nu de alta dar sunt economista ) sau covor ca sa nu faca piciorusele mele brrrr.Si totul ca au vrut ei. Normal ca am alergat impreuna cu ei la electricitate si inapoi, la banca si inapoi, la net si inapoi si tot asa. Dar in sfarsit am casuta mea. Desi la inceput era un maro tern cu pereti gri, incet incet parca a inceput sa prinda viata. Am chiar si o floricica. Acum sper sa supravietuiasca minim un an. Sa se faca mare mare ca si mine.

Camera 13 ma adaposteste numai in caz de somn si putina gateala din cand in cand. Plec dimineata la scoala si apuc sa ma intorc seara. Pentru ca traiesc in unul din cele mai vii orase, plin de tineri, in fiecare zi cu ceva de facut, nou, incitant, pentru toata lumea, indiferent de rasa, culoare, limba sau cultura. Este un oras vechi, mic dar cu o senzatie de caldura. Belgienii sunt tare deschisi si prietenosi, nu ai cum sa dai de unul care nu stie engleza, cred ca au invatat si cred ca reusesc sa combine intr-un oras atat de multi oameni diferiti si sa-i creeze un farmec. Peste 60% din populatia orasului este formata din studenti, iar restul sunt cei care lucreaza in ceva strans legat de studenti sau cel mai sigur in industria berii ( fabrica sau barurile din oras ). Ce imi place este ca atunci cand este senin, nu exista niciun nor pe cer, nimic, avand o culoare albastra pura, iar stelele au grija sa straluceasca in fiecare seara. Acum normal excludeti zilele clasice belgiene ploioase. Si zicea cineva ceva de Anglia?

Universitatea a reusit sa creeze un oras in jurul ei. Organizarea este impecabila, avand parte de 3 zile de orientare ce au fost gandite pentru 1000 de oameni. Totul a mers ca pe programul stiut de acum cateva luni, inclusiv orarul pentru intreg anul scolar. Logic mici probleme ca oriunde, dar noi studentii straini nu am vazut asta. Continuand cu un profesionalism al profesorilor si al angajatilor, care la orice intrebare sau problema iti raspund si te ajuta cum pot ei mai bine. Profesorii te incurajeaza sa-I contrazici. Chiar asteapta asta. Vor argumente, vor sa gandesti.

Camera 13 asteapta sa-I aduc in fiecare seara momente si intamplari cu zambetul pe buze. Si reusesc chestia asta de o luna de zile. Chiar daca nu sunt toate roz, chiar daca imi e dor de casa, chiar daca nu e usor, dar e al naiba de frumos. Sa sti ca te duci la scoala si inveti ceva, ca ai parte de colegi, cunostiinte, viitori prieteni din toate colturile lumii sau alte colturi ale tarii din care vi,cu care comunici, razi si faci planuri de vizitat, incercat, distrat, si te intorci acasa atat de tarziu ca doar vrei sa o iei a doua zi de la capat. Pentru ca zilele sunt pline, niciuna nu seamana cu alta. Si pentru ca un oras, oricat l-ai vedea de frumos in poze, e cu adevarat frumos cand este pe sufletul tau.
Draga mea Camera 13, abia astept sa vad ce ne aduce anul.

Paradoxul zilelor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem: cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate. Bem prea mult, fumam prea mult, Cheltuim prea nesabuit, Râdem prea putin, Conducem prea repede, Ne enervam prea tare, Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult, dar învatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, Case mai frumoase, dar camine destramate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în care poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi aceste randuri. Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate. Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine. Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic. Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine. Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.

Octavian Paler

Suprize cu suflet

Sunt indragostita de vara, de soare, de luna august. In mod special pentru ca e ziua mea, care ascunde in spatele ei in fiecare an, surprize de la cei dragi. Magia zilei de 7 august este sustinuta de urari,mesaje si telefoane de la oameni speciali. Nu conteaza numarul lor, ci valoarea sentimentala. Cand eram mai mica asteptam cadourile, dar cu timpul nu au mai contat atat de mult, ci in principal oamenii cu care mi-am petrecut ziua, carora le-am auzit in ziua aia vocea sau care si-au adus aminte de ziua mea, reusind sa-mi creeze momente memorabile.

Memoria mea de elefant a inmagazinat cu drag sarbatoririle de cand eram mica de la bunici, cand se facea o masa mare, si sarbatoream jumatate de familie in acelasi timp. Era momentul mult asteptat un an intreg, cand mancam tort si pepene pana lesinam. Compensa cu supararea ca nu reuseam sa dau bomboane la colegi de ziua mea. Mi se parea atat de nedrept ca eram in mijlocul verii si nu era nimeni de obicei prin Bucuresti, sau de cele mai multe ori nu eram eu. Mi se parea o adevarata sarbatoare in clasa cand era ziua unui coleg, si se canta repede si tare, ca sa primim odata bomboanele ce stateau in bratele sarbatoritului.

Cu anii s-a mutat sarbatorirea din cadrul familiei la cea cu prietenii. Prima zi de nastere care nu mi-am facut cu ai mei, a fost undeva la sfarsitul clasei a 7-a, cand am nimerit sa fiu undeva prin Muntii Semenic intr-o tabara. Nu stiu cum de in anul ala mama nu a calculat bine, astfel incat sa fiu cu ea de ziua mea. Tot ce tin minte este ca a fost o zi asa de lunga, la propriu, avand la pachet un traseu de 40 de km pana la o pestera. Dar totul s-a compensat cu sunetul de „La multi ani” in mijlocul pesterii, ca si cum si ea imi ura acelasi lucru ca oamenii de langa mine, si cu bomboanele date colegilor mei la o dansanta in fata cabanei.

Prin liceu am ajuns sa nu mai fiu clar de ziua mea pe acasa, de obicei eram undeva, dar nu in Bucuresti, ajungand o mica lege de vara. Mesele cu familia s-au pastrat, desi se faceau undeva inainte sau dupa ziua cea mare, eu reusind mereu sa le dau planurile peste cap. Oricum farmecul lor nu a disparut si nici nu o sa dispara vreodata.

Apoi am descoperit ca o zi de nastere poate sa fie speciala chiar daca ti-o sarbatoresti cu un singur om, dar care reuseste doar prin simpla prezenta sa-ti insenineze ziua. Sfarsitul clasei a 10-a, o margine de drum, o bere neagra la mijlocul noptii si un „La multi ani” spus din inima. Simplu dar memorabil.

Iar liceul a adus si prima oara cand mi-au cantat prietenii, exact ca si cum as fi fost in fata clasei, repede, tare dar din tot sufletul lor. Cred ca nu au stiut niciodata ca a fost si prima oara pentru mine cand am primit cadou de la altcineva decat din familie, un urs de plus ce imi pazeste somnul in fiecare noapte bucuresteana.

Faimosul 18 ani a detinut un cadou de aproape doua luni. Mult mai valoros decat o zi. O experienta, o lectie, o noua lume, un nou continent. E asa frumos sa o ti intr-o sarbatoare pana la sfarsit de septembrie. Cel mai mare party, care nu s-a evaporat intr-o noapte de august.

Facultatea a adus cu ea momente pe cat de simple de atat de deosebite, sub vraja marii. Primul an, prima iesire la mare cu fetele mele, prima noapte de Vama, prima bijuterie cu o inimioara si un tort de ciocolata mare cat mine. In al doilea an am zis sa schimb registrul, dar tot la mare am ajuns cu prietenii mei dragi din liceu, aceiasi cu primul cantec de „La multi ani”. Si cum o zi frumoasa incepe de dimineata, am avut parte de o surpriza imensa. Fetele mele cu ochii umflati de somn dar vesele si colorate mi-au cantat in mijlocul Garii de Nord. Nu cred ca pot sa va explic cat de speciala m-am simtit in acel moment. Si inchid aceasta fila de etapa in viata mea, cu o zi de nastere in insorita Grecie, inceputa la ora 8 cu o trezire de zile mari in sunet de cantec insotit de un tort facut ad-hoc cu o zi inainte si cu baloane multe multe multe.

Cea mai frumoasa traditie de ziua mea, este vocea mamei mele la ora 7 care imi ureaza „La multi ani”, in fiecare an, oriunde as fi in lumea asta.

Nu as putea sa clasific vreodata amintirile de ziua mea. Poate doar sa le pun intr-o ordine cronologica in sertarul cu momente deosebite si sa astept sa vina altele cu fiecare an ce trece. Este incredibil cata frumusete exista in spatele unor momente ce par atat de simple la prima vedere. Oameni dragi ce au reusit sa-mi creeze cele mai frumoase zile de nastere si nu numai. Ani frumosi incarcati cu prietenie, familie, nebunie, libertate dar mai ales dragoste.

Prietenia

Hello dear friend

Totul a inceput cand eram copil…fiecare am visat la ceva. Mie imi mod sigur mi s-a indeplinit unul din miiile de visuri avute cu ochii deschisi. Am vrut sa am prieteni. Atunci nu stiam ce inseamna asta. Era colega de banca cu care ma jucam sau colegu din colt clasei cu care imi zambeam, sau poate oricine cu care vorbeam si nu ma certam. Trebuia sa fie perfect. Sa nu cumva sa ma supere ca se termina cu prietenia. Cu varsta am invatat ca un prieten te mai si supara, si nu e perfect, dar e ceva acolo care tot ramane. Prietenia.
Nu pot sa ii dau o definitie. Probabil in fiecare zi as putea sa am alta idee, o alta viziune, o alta conceptie. Dar tot ramane sentimentul. Un prieten adevarat este omul care:
- mi-a vazut si partile urate dar nu m-ar iubi fara ele
- desi se supara pe mine, ii trece, pentru ca stie ca nu o fac cu rautate, doar o dau putin in bara
- rezista cu orele sa vorbim si parca totusi nu ne saturam
- ma priveste in ochi si pricepe ca imi e prieten
- ma simte din prima secunda daca sunt suparata, fericita, dezamagita sau cu fluturi in stomac
- imi aduce lacrimi de ras sau de emotie
- nu tine cont de cate ori ne vedem pe zi sau pe an dar pretuieste fiecare secunda
- stie ca ma poate suna in orice moment al zilei sa-l ascult
- nu are nevoie de cuvinte pretioase si pretentioase ca sa stie cat de important este pentru mine
- ma sustine cand am dreptate dar imi spune cand gresesc
- imi adora nebunia in felul meu
- nu crede toate vorbele din „sat” si stie cine sunt
- imi schimba zilele banale in zile geniale
- ma ajuta sa faca insuportabilul, suportabil, doar pentru ca este acolo
- face parte din miile de amintiri ce nu pot fi cumparate
- are curaj sa viseze cu mine
- imi arata ca lumea e frumoasa in mod sigur cand e el acolo
- ma ridica, ma ajuta sa ma scutur de praf si ma pune sa tin capu sus
- doar printr-un simplu gest, rock’s my world
Lumea mea sunteti voi, toti cei care va regasiti aici.

Someday…

Maybe someday. Someday I will find out how it feels. How it’s to stay next to you and hear your heartbeat. I will learn how to live with you, never without. We will listen to our favorites songs and dance. We will laugh and enjoy all the small moments. We will do crazy stuffs. We will be young together. And see the world through our eyes. We will feel safe together in our passion. We will speak the same language. And when I’m gonna look in your eyes I will see my future. I will find my peace. And I will know that you love me.

In some days I wanna run so fast. So fast that I don’t wanna feel the time pass.I don’t wanna stay in one place. I wanna be there in someday, able to see you. I felt so harmed when I looked in all the wrong places. I was looking for you. Nobody taught me how to remain in one piece. Maybe I was wrong when I thought it’s gonna be easy. But I learned. I’m gonna meet all the wrong faces. I’m gonna learn all the lessons. I’m gonna be the best version of me. I’m gonna live all the moments I have too, but for sure, some, I’m gonna keep them special for you. Because they are gonna be half without you.

Someday, somehow. Don’t dare not to find me.

Privire pierduta

Ma asez incet la masa. Ma uit in ochii lui si trag aer in piept. Doamne cate as avea sa-I zic dar nu pot. Sunt atatea. O lista intreaga de intrebari si raspunsuri. Ma opresc si realizez ca nu pot. Cuvintele nu se vor auzite. Ma chinui si nu pot. Imi zic ca o sa inceapa el. Stau si astept. Nimic. Se uita exact in ochii mei. Se uita exact ca in ziua cand ne-am cunoscut. O zi frumoasa de vara cu un miros de mare puternic. Cred ca imi era dor tare. L-am vazut. M-am oprit si am incremenit. Are ochi frumosi, calzi. Se uita la mine discret si zambeste. Se apropie. Imi ia mainile in mainile lui mari si calde. Brusc ale mele sunt reci. Cer caldura. Momentul perfect. Fara nici un cuvant, buzele lui carnoase si pline de viata, ma seaca de a mea. Ma topeste, imi inmoaie picioarele si simt cum fluturii isi iau zborul. Daca as putea as pune pauza. Oricum memorez perfect momentul. Brusc nu imi mai e nici cald, nici frig. Pur si simplu perfect. Ma uit iar in ochii lui. Spun atatea. Nici macar nu e nevoie de cuvinte. Privirea lui face cat 100. Se uita atent ca si cum ar vrea o viata sa-mi tina minte ochii verzi pierduti in ai lui. Iar se aproprie. Inima o ia razna. Ii spun sa nu mai alerge. Oricum te va prinde mica prostuta. Chiar daca nu vrei. Pui ziduri? Vai chiar ca esti micuta. Le va sparge. Ca si cum nici macar nu ar fi existat. Surprinsa? Doar sti ca nu e prima oara. Dar lasa ca se va ineca in speranta de a te lipi. Pai cum? Deja incep si eu sa fiu suprinsa. Te-a intregit. Cum? Asta chiar si pentru mine e ciudat. Uite inimioara ca amandoua suntem doua prostute. Dar lasa-l sa te prinda. Ca doar merita. Simt o respiratie calda. Cata caldura si siguranta exprima. Ma dezgheata. Se uita iar in ochii mei. De data asta ma panicheaza. Ceva in privirea lui e ciudat. Simt o picatura pe obraz. Si mai multe. Si vin. Strig sa se opreasca ca abia am inotat data trecuta. Tip si mai tare. Nu vor. Curg din ce in ce mai repede si din ce in ce mai multe. Ma gandesc cum sa-I cer scuze. Da draga mea de data asta am fost si mai fraiera. Inchid ochii si vorbesc putin cu ea. Ii spun ca va fi bine. Ca privirea aceea a contat mult mai mult decat lacrimile de dupa. Dar ea saraca inca ma cearta. Incerc sa o ignor. Stiu se supara din ce in ce mai mult. Dar deja s-a obisnuit cu ignoranta. Nu am timp de ea. Ma uit in ochii lui si incerc sa descopar privirea de alta data. Ceva e gol acolo.

Incepe sa ma sperie din ce in ce mai mult. Ea imi zice sa fug. Fugi cat poti. Dar ceva ma tine parca legata. Nu ma pot misca. Vreau si nu pot. Trag aer in piept. Prima incercare esuata. Panica. Nu pot. A doua, a treia, a…. Ma iau de ea si ii spun ca chiar nu am cum sa o ajut. Vreau. Dar nu stiu cum. Imi tine prelegeri dar parca nu aud nimic. Inca ma uit in ochii lui si ma simt asa de pierduta. Dar ceva inca imi tine de caldura. Ochii lui de alta data. Dar descopar ca nu mai sunt acolo deloc. E asa de derutant. Nici macar nu stiu vreo explicatie. Brusc imi simt picioarele. Incet incet ma misc. Dar nu am unde sa fug. Nu e nimic. La ultima doza de curaj inchid ochii. Ce o fi o fi. Ii deschid. Mirosul de tigara este puternic iar cafeaua din cana imi frige degetele. In fata mea gol.

Suflet de copchilash

…o sa viata sa-l ai
Toata lumea stie ca sunt o mica obsedata de copii. Ii ador. De cand ma stiu i-am indragit si am fost asa de lipicioasa de ei de nu va vine a crede. Cand eram micuta, nu ca as fi prea mare acum, vroiam sa am 7 copii. Da, stiu, multi. Acum realizez. Si totusi vreau multi copii. Va dati seama ca totusi nu chiar atatia.
De ce?Pentru…
- sufletul pur care il au
- ca nu stiu cu ce se mananca lumea asta
- inocenta din ochii lor
- sinceritatea debordanta
- curajul de a descoperi
- santajul emotional de milioane
- fragilitatea ce o inspira
- ca lumea e atat de simpla prin ochii lor
- zambetul ce lumineaza ziua oricui
- ca orice moment il traiesc la maxim
- ochii lor plini de uimire
- dorintele lor devin realitate
Am sa raman un om cu un suflet de copil. Pentru sufletul din mine. Desi da, nu e usor. Dar asa stiu ca nu o sa imbatranesc niciodata. Refuz. Refuz sa fiu un om incruntat care nu mai stie sa se bucure de frumusetea unui rasarit de soare sau de mirosul unei flori. Care sa se lase macinat zi de zi de lumea care il inconjoara. Pentru ca merita traita, cu bune, cu rele.
Asa ca maine zambeste. Este o zi noua. Da-i libertate de exprimare copilului din tine.
Un om cu suflet de copchilash

Dreams in a mirror

Take a look at yourself in a mirror. Who do you see looking back? Is it the person you want to be? Is it you? Or is there someone else you were meant to be, the person you should have been, but fell short of? Or the person you lost on the way? Or maybe the person you never wanted to see it? Or just admit it, the person that everybody else wants to see it. Because that mirror reflects the real you. Have you ever thought at this? That in front of the world it’s not you. So who are you? Do you know? Do you feel? Or you just hide some parts of you, because maybe, considering the rules, they shouldn’t be pieces in that puzzle that makes you real. So do you see the real you in the mirror?

Is someone telling you: you can’t or you won’t? Because you can. Believe that love is out there. Believe that dreams come true every day. Because they do. Sometimes happiness doesn’t come from money or fame or power. Sometimes happiness comes from good friends and family and from the quiet nobility of leading a good life. It comes from the simplicity of life. It comes from doing the stuffs that represent you. From being you. Believe that dreams come true every day, no matter what others say. Because they are yours. So take a look in that mirror and remind yourself to be happy, because you deserve to be. Remind yourself to open your heart and let your life to be yours and to live it the way you want to. Believe that. And believe that dreams come true every day. Because they do.

So why are you hiding behind that mask? Why are so afraid of admitting what your real dreams are? Because you know that you will be happy in the days when you are pursuing your dreams and mostly in the days those become true. They don’t have to be huge for the people around you, they have to be huge for you because they are yours. Because you will find greatness in the small pieces that follow you every day, in the people, experiences and fellings that have been around . Those you make you feel you. Just open your eyes.

Who really loves you? Or maybe which part of you? Do you want the people around you to love the mask, because this way you are comfortable to them, and knowing this, can you call them real friends? Or you want friends who would love you with your mistakes too? Who will be there to support you anytime and anywhere. Because those will be next to you all your life of being you, they will offer their shoulder to cry on it even in your darkest days or they will cry of joy in your brightest ones.

Be you. Because you will have to live with you all your life and with your actions too. So do want you want, what you like. Challenge yourself to be happy. Be brave enough to speak up and take risks. Nothing is easy in this world, no matter who you are. But i think it would be easier if you have somebody next to you, to support you and to let you make mistakes. Be your own hero and live your life. Because dreams come true every day. You just have to see it. Because they do.

Dai putere unui licean

Uite ca s-a terminat si al doilea an de facultate si sincer sa va spun nu stiu unde s-a dus. A zburat asa de repede si totusi nu de nevazut. Am trait in anul asta evolutia in ASER, in prietenie, in viata si in scoala. Am trait o experienta undeva departe de casa care si-a pus amprenta. Care reprezinta alaturi de multe alte chestii pasii mei catre varsta de 21 de ani.
Stiti ca sunt multe persoane care m-au intrebat de ce fac asta, de ce ma implic in munca de voluntariat, pentru ce. O sa fiu egoista si o sa spun ca pentru mine in primul rand. Pentru ca prima oara m-am ‘lovit’ de acest lucru in liceu. Si am descoperit ca este ceea ce mi-ar placea sa fac si mai departe. Este ca un hobby sau ca o practica la un instrument. Numai ca la noi nu este palpabil ci doar il simtim cu sufletul. Si acum am placerea sa stiu ca poate i-as contamina si pe altii, cu placerea asta. Sau oricum le-as da sansa sa faca un pas in fata, sa indrazneasca sa faca mai mult.
FORCE – Foundation for Opportunity, Responsibility and Chance for Education, invita liceenii din toata tara sa aplice acum la Scoala de Vara FORCE! Aceasta se va desfasura in perioada 5 – 15 August 2010, in statiunea montana Paltinis din judetul Sibiu.
Pe parcursul a 10 zile, 20 de tineri din toate colturile tarii vor beneficia de un program interactiv si variat de educatie non-formala si informala de calitate, ce imbina activitati educative si creative cu excursii, activitati sportive, distractive si de team-building.
Programul FORCE este sustinut de catre profesionisti in domeniu, inarmati cu experienta, entuziasm si pasiune, pregatiti sa inspire si sa impartaseasca multe lucruri utile. Experienta nu se opreste aici, participantii beneficiind si de programe de consiliere personala si orientare in cariera, menite sa continue procesul de invatare si sa ghideze tinerii pas cu pas pe drumul lor de formare personala si profesionala.
Ulterior, participantii la Scoala de Vara vor deveni membrii ai Comunitatii FORCE, o retea de tineri cu potential ce au in comun performanta, continuand astfel procesul de invatare prin programe de mentorship si implementare de proiecte sociale.
Aplicatiile pentru Scoala de Vara FORCE se fac pe baza de formular, pe site-ul oficial al programului www.force.ro, pana pe data de 4 Iulie 2010.
Perioada de desfasurare: 5 – 15 August 2010
Loc de desfasurare: Paltinis, judetul Sibiu
Deadline pentru inscriere: 4 Iulie 2010
Web Site: www.force.ro