Sunt indragostita de vara, de soare, de luna august. In mod special pentru ca e ziua mea, care ascunde in spatele ei in fiecare an, surprize de la cei dragi. Magia zilei de 7 august este sustinuta de urari,mesaje si telefoane de la oameni speciali. Nu conteaza numarul lor, ci valoarea sentimentala. Cand eram mai mica asteptam cadourile, dar cu timpul nu au mai contat atat de mult, ci in principal oamenii cu care mi-am petrecut ziua, carora le-am auzit in ziua aia vocea sau care si-au adus aminte de ziua mea, reusind sa-mi creeze momente memorabile.
Memoria mea de elefant a inmagazinat cu drag sarbatoririle de cand eram mica de la bunici, cand se facea o masa mare, si sarbatoream jumatate de familie in acelasi timp. Era momentul mult asteptat un an intreg, cand mancam tort si pepene pana lesinam. Compensa cu supararea ca nu reuseam sa dau bomboane la colegi de ziua mea. Mi se parea atat de nedrept ca eram in mijlocul verii si nu era nimeni de obicei prin Bucuresti, sau de cele mai multe ori nu eram eu. Mi se parea o adevarata sarbatoare in clasa cand era ziua unui coleg, si se canta repede si tare, ca sa primim odata bomboanele ce stateau in bratele sarbatoritului.
Cu anii s-a mutat sarbatorirea din cadrul familiei la cea cu prietenii. Prima zi de nastere care nu mi-am facut cu ai mei, a fost undeva la sfarsitul clasei a 7-a, cand am nimerit sa fiu undeva prin Muntii Semenic intr-o tabara. Nu stiu cum de in anul ala mama nu a calculat bine, astfel incat sa fiu cu ea de ziua mea. Tot ce tin minte este ca a fost o zi asa de lunga, la propriu, avand la pachet un traseu de 40 de km pana la o pestera. Dar totul s-a compensat cu sunetul de „La multi ani” in mijlocul pesterii, ca si cum si ea imi ura acelasi lucru ca oamenii de langa mine, si cu bomboanele date colegilor mei la o dansanta in fata cabanei.
Prin liceu am ajuns sa nu mai fiu clar de ziua mea pe acasa, de obicei eram undeva, dar nu in Bucuresti, ajungand o mica lege de vara. Mesele cu familia s-au pastrat, desi se faceau undeva inainte sau dupa ziua cea mare, eu reusind mereu sa le dau planurile peste cap. Oricum farmecul lor nu a disparut si nici nu o sa dispara vreodata.
Apoi am descoperit ca o zi de nastere poate sa fie speciala chiar daca ti-o sarbatoresti cu un singur om, dar care reuseste doar prin simpla prezenta sa-ti insenineze ziua. Sfarsitul clasei a 10-a, o margine de drum, o bere neagra la mijlocul noptii si un „La multi ani” spus din inima. Simplu dar memorabil.
Iar liceul a adus si prima oara cand mi-au cantat prietenii, exact ca si cum as fi fost in fata clasei, repede, tare dar din tot sufletul lor. Cred ca nu au stiut niciodata ca a fost si prima oara pentru mine cand am primit cadou de la altcineva decat din familie, un urs de plus ce imi pazeste somnul in fiecare noapte bucuresteana.
Faimosul 18 ani a detinut un cadou de aproape doua luni. Mult mai valoros decat o zi. O experienta, o lectie, o noua lume, un nou continent. E asa frumos sa o ti intr-o sarbatoare pana la sfarsit de septembrie. Cel mai mare party, care nu s-a evaporat intr-o noapte de august.
Facultatea a adus cu ea momente pe cat de simple de atat de deosebite, sub vraja marii. Primul an, prima iesire la mare cu fetele mele, prima noapte de Vama, prima bijuterie cu o inimioara si un tort de ciocolata mare cat mine. In al doilea an am zis sa schimb registrul, dar tot la mare am ajuns cu prietenii mei dragi din liceu, aceiasi cu primul cantec de „La multi ani”. Si cum o zi frumoasa incepe de dimineata, am avut parte de o surpriza imensa. Fetele mele cu ochii umflati de somn dar vesele si colorate mi-au cantat in mijlocul Garii de Nord. Nu cred ca pot sa va explic cat de speciala m-am simtit in acel moment. Si inchid aceasta fila de etapa in viata mea, cu o zi de nastere in insorita Grecie, inceputa la ora 8 cu o trezire de zile mari in sunet de cantec insotit de un tort facut ad-hoc cu o zi inainte si cu baloane multe multe multe.
Cea mai frumoasa traditie de ziua mea, este vocea mamei mele la ora 7 care imi ureaza „La multi ani”, in fiecare an, oriunde as fi in lumea asta.
Nu as putea sa clasific vreodata amintirile de ziua mea. Poate doar sa le pun intr-o ordine cronologica in sertarul cu momente deosebite si sa astept sa vina altele cu fiecare an ce trece. Este incredibil cata frumusete exista in spatele unor momente ce par atat de simple la prima vedere. Oameni dragi ce au reusit sa-mi creeze cele mai frumoase zile de nastere si nu numai. Ani frumosi incarcati cu prietenie, familie, nebunie, libertate dar mai ales dragoste.
