Camera 13

La etajul 3 pentru un an. Aici este primul loc al meu, prima mea casa, intr-un oras pur studentesc, in aventura inceputa acum o luna.
De fapt as putea spune ca este o luna jumate de cand am plecat de la casa mea romaneasca cu mic cu mare cu masina pana in Belgia. 2300 de km in 3 zile, si tot atatea peripetii. Am plecat voiosi undeva la ora 4 dimineata cu o masina plina de bagaje. Logic ca am lucrat si eu si mama la ele. Doar trebuia sa nu uit ceva pentru urmatorul an. Normal ca am uitat. Si ne pregatim sa trecem intr-o zi doar o tara, asta fiind Romania. De la orase fara indicatoare, pana la semne contradictorii, la peisaje superbe si la un burduf problematic la masina. Si uite asa cautam un atelier sau ceva, orice, intr-o zi de duminica. Nimic. Dar cum scopul principal era sa ajungem la destinatie am inoptat in Ungaria. Luni dimineata ora 9. Service auto, ungur care dadea din maini, tata care dadea din maini, pana la urma gasim un ungur care stia romana. Dupa 3 ore, un ungur negru, deci negru dragii mei cum cred ca mai rar am vazut, vine cu piesa de inlocuit si plecam voiosi la drum. Trecem de Budapesta cu ajutorul politiei ungare, niste draguti de altfel. Ajungem in Austria, depasim voios Viena, si ne trezim cu o ploaie care ne cam obliga sa mergem cu 20km/h. Si uite exact cand esti in graba, sti ca trebuie sa ajungi undeva, toate se aduna. Pune “gps Marusca” un deget pe harta undeva in Germania si spune gata oprirea pentru somn. Mandra nevoie mare am reusit sa ma inteleg cu o vanzatoare la benzinarie si cu proprietarul unui motel ca sa ne cazam. Germana mea de mult uitata a reusit sa iasa la suprafata in momente disperate. Iar in a treia zi, lumina in masina noastra, ajungem la Leuven.

Cred ca nu ar trebui sa spun cat de impresionata am fost de sosele ( autostrazi peste autostrazi, noroc cu GPS-ul Maricica, de oameni, de peisaje, de curatenie si ordine in trafic ). Cel mai frumos cadou al acestor 2300 de km si apoi a zilelor urmatoare, este ca am avut ocazia dupa atata timp sa stau cu ai mei non-stop. Cred ca de prea mult timp nu am mai facut asta. Preocuparea pentru ale tale, pentru prieteni sau poate chestia aia, ca lasa altadata, duce la ai vedea pe ai tai sau a vorbi cu ei 10 minute pe zi si consideri ca sunt de ajuns. Numai ca nici pentru tine si nici pentru ei nu este . Desi in doua saptamani am avut momente in care am vrut sa-i mananc cu totul sau sa-I bat, am simtit ca ma iubesc si ma sustin orice ar fi, dar cel mai important am avut parte de momente deosebite cu ei. In mod deosebit in zilele parisiene pline de miros de farmec.

Dupa aterizarea plina de turbulente in Leuven, urmatoarele 5 zile cred ca au fost cele mai stresante. Acte, acte, telefoane *3, contracte, alergat cu o harta in mana care nu a mai supravietuit, nervi, ploaie si multe altele suprapuse, pana cand dintr-un noroc chior am dat de camera mea 13. Am cei mai draguti proprietari batranei, care mi-au cumparat saltea noua, pentru ca dormise un indian inainte, perdele cu numere ( nu de alta dar sunt economista ) sau covor ca sa nu faca piciorusele mele brrrr.Si totul ca au vrut ei. Normal ca am alergat impreuna cu ei la electricitate si inapoi, la banca si inapoi, la net si inapoi si tot asa. Dar in sfarsit am casuta mea. Desi la inceput era un maro tern cu pereti gri, incet incet parca a inceput sa prinda viata. Am chiar si o floricica. Acum sper sa supravietuiasca minim un an. Sa se faca mare mare ca si mine.

Camera 13 ma adaposteste numai in caz de somn si putina gateala din cand in cand. Plec dimineata la scoala si apuc sa ma intorc seara. Pentru ca traiesc in unul din cele mai vii orase, plin de tineri, in fiecare zi cu ceva de facut, nou, incitant, pentru toata lumea, indiferent de rasa, culoare, limba sau cultura. Este un oras vechi, mic dar cu o senzatie de caldura. Belgienii sunt tare deschisi si prietenosi, nu ai cum sa dai de unul care nu stie engleza, cred ca au invatat si cred ca reusesc sa combine intr-un oras atat de multi oameni diferiti si sa-i creeze un farmec. Peste 60% din populatia orasului este formata din studenti, iar restul sunt cei care lucreaza in ceva strans legat de studenti sau cel mai sigur in industria berii ( fabrica sau barurile din oras ). Ce imi place este ca atunci cand este senin, nu exista niciun nor pe cer, nimic, avand o culoare albastra pura, iar stelele au grija sa straluceasca in fiecare seara. Acum normal excludeti zilele clasice belgiene ploioase. Si zicea cineva ceva de Anglia?

Universitatea a reusit sa creeze un oras in jurul ei. Organizarea este impecabila, avand parte de 3 zile de orientare ce au fost gandite pentru 1000 de oameni. Totul a mers ca pe programul stiut de acum cateva luni, inclusiv orarul pentru intreg anul scolar. Logic mici probleme ca oriunde, dar noi studentii straini nu am vazut asta. Continuand cu un profesionalism al profesorilor si al angajatilor, care la orice intrebare sau problema iti raspund si te ajuta cum pot ei mai bine. Profesorii te incurajeaza sa-I contrazici. Chiar asteapta asta. Vor argumente, vor sa gandesti.

Camera 13 asteapta sa-I aduc in fiecare seara momente si intamplari cu zambetul pe buze. Si reusesc chestia asta de o luna de zile. Chiar daca nu sunt toate roz, chiar daca imi e dor de casa, chiar daca nu e usor, dar e al naiba de frumos. Sa sti ca te duci la scoala si inveti ceva, ca ai parte de colegi, cunostiinte, viitori prieteni din toate colturile lumii sau alte colturi ale tarii din care vi,cu care comunici, razi si faci planuri de vizitat, incercat, distrat, si te intorci acasa atat de tarziu ca doar vrei sa o iei a doua zi de la capat. Pentru ca zilele sunt pline, niciuna nu seamana cu alta. Si pentru ca un oras, oricat l-ai vedea de frumos in poze, e cu adevarat frumos cand este pe sufletul tau.
Draga mea Camera 13, abia astept sa vad ce ne aduce anul.